Astrologie criminalistică

Astrologie criminalistică

Atracţia către lucruri şi evenimente bizare şi tragice o datorez triplei conjuncţii Venus-Mercur-Pluton în Fecioară situate în ultima casă a horoscopului. Se ştie că Fecioara este semnul analizei şi al atenţiei, uneori obsesive asupra detaliilor şi înclin să cred că celebrul detectiv Sherlock Holmes nu era străin de această zodie şi configuraţie astrală. Casa a XII-a este casa secretelor, a crimelor, sinuciderii, ale demonilor din interior cu care am luptat în unele momente critice ale vieţii mele. De asemenea, o altă explicaţie pentru această atracţie poate fi faptul că am crescut într-o atmosferă de mister. Brăila anilor 60, atunci când m-am născut, mai purta încă parfumul unor „legende” care îmbinau iubirea, aventura şi violenţa: de la Terente, haiducul care a terorizat zona Brăilei acum un secol, la frumoasa Chira Chiralina sau la bătăuşii din cartierul bunicilor mei unde inclusiv tatăl meu era să fie înjunghiat de fraţii mamei, unii din cei mai hotărâţi în a apăra fetele de acolo de „outsideri”. Acolo, am asistat, la numai 10 ani, la o crimă săvârşită în faţa casei bunicilor şi am adus, cu mâini tremurânde de copil, o cană de apă soţiei celui ucis.

Chiar de la începutul studierii astrologiei, am fost atrasă să studiez cazuri cu tentă criminalistică şi am notat, în agendele mele, informaţii despre acestea. Ulterior, am început să scriu despre unele din ele. Primul studiu mai important a fost cel privind morţile ciudate şi tragice de care au avut parte trei mari cântăreţe, Mihaela Runceanu, Laura Stoica şi Mădălina Manole şi l-am prezentat la Congresul Astrologilor din 2010. Apoi m-a atras profilul unuia din cei mai mari criminali în masă, cel care a comis atentatele din Norvegia şi care a şocat o lume întreagă. Aşa am ajuns la concluzia că trebuie să fac un loc pe site şi pentru această ramură astrologică atât de incitantă.

Astrologia Criminalistică sau Judiciară este o disciplină astrologică care se bazează pe conlucrarea a mai multor discipline şi care poate lămuri probleme ce au o conotaţie juridică, fie că este vorba de una civilă sau de una penală. Se poate avea în vedere un furt al unui bun, o răpire sau o sechestrare de persoane, uciderea unui om sau a unui animal, dispariţii sau decese din orice cauză, mai puţin naturală sau morbidă. Pentru analiza acestor cazuri se folosesc cunoştinţe de Astrologie Natală(guvernatori, dispozitori, aspecte planetare), de Astrologie Orară(hărţile evenimentelor), Astrologie Previzională(direcţii, progresii, tranzite şi revoluţii solare), asteroizi, părţi arabice, puncte mijlocii şi stele fixe. Tot acest arsenal de cunoştinţe fac din Astrologia Criminalistică o ştiinţă astrologică complexă, în continuă evoluţie şi care necesită, în plus, multă practică şi intuiţie, precum şi surse credibile pentru obţinerea informaţiilor.

Criminalistica este o ştiinţă juridică, care utilizează mai multe metode de culegere a probelor şi reface tabloul unei crime sau al unei alte fapte penale dintr-o multitudine de bucăţele, întocmai ca un puzzle. Ea este cea care arată vinovatul, criminalul şi cum a acţionat el pentru a-l putea aduce în faţa justiţiei. Scopul Astrologiei Criminalistice nu este să rezolve crime, ci să ajute la elucidarea unor aspecte comportamentale ale celor implicaţi în cazuri legale şi a scoate la iveală lucruri mai puţin evidente sau chiar necunoscute în legătură cu cazurile studiate.

 

Astrologie relațională

Astrologie mundană

Astrologie criminalistică