Zodia Rac

Zodia Rac



Semn :

Simbolul sugerează cleştii unui crab şi este format din două semiluni, una sus şi una jos şi spre interior, câte un mic cerc. Este vorba de unirea cercului spiritual cu semiluna sufletului arătând procesele emoţionale prin care trece omul pentru a se maturiza spiritual. Este asociat cu începutul verii, când zilele sunt cele mai lungi şi seva urcă în plante.

Tipul zodiei: Apă-Cardinală-Feminină

Perioada : 22 iunie - 22 iulie

Culoare : verde

Metal : argint

Pietre preţioase : perle, safir sau smarald

Verbul: a simţi

Locuri prielnice: lângă apă

Planetă guvernatoare : Luna

Descriere : Este sensibil, emotiv, uşor impresionabil; sociabil şi transparent sau dimpotrivă,în situaţii în care nu se simte în largul său, rezervat, misterios, timid chiar. Este foarte conştiincios în acţiunile în care are un interes direct şi se încrede uşor în alţii. Îşi cunoaşte foarte bine interesul pe care îl şi urmăreşte cu consecvenţă putând deveni, prin exagerare, extrem de încăpăţânat. Este conservator, tradiţionalist şi întâmplarea îl irită pentru că îi afectează sentimentul de stabilitate şi de securitate personală(care este foarte important pentru un nativ Rac). Îi place să aibă un cămin bine închegat şi ţine mult la membrii familiei sale. Se cufundă adesea în reverii profunde şi atunci visează cu ochii deschişi. Este superstiţios, generos, altruist, acţionând dezinteresat în favoarea altora. Poate fi un bun sfătuitor, un excelent consolator şi îngrijitor în situaţii mai dureroase. Este un bun executant: se mobilizează ca să ducă lucrurile la bun sfârşit şi, într-un fel sau altul, doreşte să-şi atingă obiectivele. În ciuda sensibilităţii sale emoţionale, este încăpăţânat şi nu are probleme să exprime ceea ce doreşte şi apoi de a găsi o cale să obţină ceea ce vrea. Este mai predispus să recurgă la folosirea atracţiei emoţionale: de exemplu, poate să-i facă pe ceilalţi să coopereze făcându-i să se simtă ca o persoană din familie. Atunci când se simte ameninţat sau simte că încercările sale sunt lipsite de succes, îşi ascunde adevăratele ambiţii până ce o situaţie mai confortabilă apare.

Calităţi : tenacitate, bunătate, devotament, răbdare, conştiinciozitate, sociabilitate, adaptabilitate.

Defecte : instabilitate, timiditate, imaginaţie prea bogată, sentimentalism, influenţabilitate, indolenţă, emotivitate.

Profesiuni: istoric, consilier familial, asistent medical, educator, notar, agent imobiliar, marinar, profesii legate de apă şi de lichide.

Sănătate : Nativii Rac au o structură delicată, mai ales în copilărie, iar robusteţea apare la maturitate; psihicul joacă un rol important în starea generală de sănătate; are tendinţe spre ipohondrie(stare psihică morbidă caracterizată prin nelinişte continuă, teamă şi preocupare obsesivă faţă de starea sănătăţii proprii). Părţile sensibile şi predispuse către îmbolnăvire sunt: cutia toracica, muşchii pectorali, sânii; esofagul, stomacul şi duodenul; partea superioară a ficatului şi vezica biliara; capul pancreasului. Pot apare astfel afecţiuni ale aparatului respirator, limfatic, digestiv, ulcer pe baza nervoasă, diverse tulburări nervoase.

Bărbatul- Rac: adesea frumos, cu un ten deschis şi uşor palid. Este pasionat, tandru, ataşat de membrii familiei sale. Soţia lui trebuie să fie ataşată de casă, descurcăreaţă în treburile gospodăreşti şi să-i lase lui rolul conducător în familie; poate afişa un calm neclintit, dar nu aceasta este adevărata lui structură(în situaţii de criză, devine repede irascibil). Este foarte tenace şi îşi urmăreşte scopurile cu îndârjire; trece prin numeroase stări sufleteşti succesive şi contradictorii determinate de fazele Lunii. Există două tipuri de bărbat-Rac: 1)rece, raţional, instabil şi infidel; 2)tandru, sentimental, consecvent, loial.

Femeia-Rac: este cea mai feminină nativă din tot zodiacul; are un fizic plăcut, corpul armonios la tinereţe, graţie feminină. Este tandră, fidelă, uneori capricioasă şi foarte sensibilă. Se imbracă cu gust şi are un simţ matern foarte dezvoltat. Povesteşte frumos, dar nu este o bârfitoare; foarte romantică şi cu capacitatea de a se devota la căpătâiul unei persoane bolnave.

Copilul-Rac: este un copil conştiincios şi înclinat spre studiu. Destul de timid, poate fi retras chiar dacă are un grup de prieteni, iar uneori chiar trebuie să fie impulsionat pentru a avea aşa ceva. Asta poate fi contrariant, căci este un copil sociabil, dar ca să se simtă în largul său trebuie să aibă deplină încredere în ceilalţi. Nu reacţionează bine la situaţii şi oameni noi, aşa că va trebui ca părinţii şi educatorii să aibă răbdare cu el. Este emotiv, sensibil şi interiorizat şi poate fi educat uşor, prin dragoste şi devotament; este foarte sensibil la critică şi poate fi rănit uşor şi cu efecte pe termen lung. Îi plac mult natura, florile şi animalele şi se poate ataşa de acestea mai puternic decât orice alt nativ. Îşi iubeşte părinţii şi, în general, ascultă sfaturile lor. Perioada copilăriei are un puternic impact asupra lui şi va avea o memorie fenomenală cu tot ce s-a petrecut pe parcursul ei.
Şeful-Rac:
este corect şi grijuliu cu departamentul sau afacerea sa. Este precis, riguros, ordonat şi prevăzător în ceea ce priveşte obiectivele şi termenele. Nu va plăti un om mai mult decât merită şi se va despărţi fără să stea pe gânduri de subalterni leneşi sau incompetenţi. Este conştiincios şi va pretinde tuturor să fie la fel. Are o memorie fenomenală care îi permite să ţină minte toate detaliile, astfel că nu va putea fi „dus cu preşul" în ceea ce priveşte sarcinile de serviciu al fiecărui om din echipă. Nu este sensibil la laude şi nu este impresionat de indivizi care se cred experţi în a apărea mai competenţi decât în realitate. Un angajat corect însă va fi recompensat proporţional cu munca depusă.

Subalternul-Rac: poate fi angajatul model pentru un şef competent, căci este conştiincios, corect şi adesea foarte bine pregătit pentru jobul său. Dacă nu deţine calificarea necesara, datorită ambiţiei sale şi încurajat cu aprecieri pozitive, este dispus să muncească fără preget pentru a o dobândi. Pentru şefii uituci sau incompetenţi, poate fi însă un angajat dificil care fie îşi va reclama drepturile cuvenite cu o perseverenţă inimaginabila, fie îşi va depune demisia în momentul în care este cea mai mare nevoie de el. Este foarte bine stimulat din partea financiară, dar poate fi sensibil şi la laude, deşi nu o va arăta. Poate fi un factor de echilibru într-o echipă şi chiar desemnat cu organizarea ei, dacă e recompensat pentru asta.