Cursuri de tarot profesionale! Servicii astrologice prin email si SMS! Studii de tarot prin email!

Cuplul ”perfect”: Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf


27.09.2022


Inegalabila Anamaria Prodan

Citate din diversele interviuri și declarații ale sale:

”Anamaria Prodan este inegalabilă, inimitabilă, fatală … trecerile mele de la înger sau demon sunt fulgerătoare. Sunt cel mai abil om născut în 1972. Când lucrez la un prototip, singură îmi doresc să-l fac să fie perfect. Și culmea îmi și iese. Pe mine nimeni nu are cum să mă doboare, cum să mă lovească, cum să ma șantajeze! Când începe sa mă deranjeze trădarea, mut câștigător. Mereu! Eu sunt numărul 1 în toate. Îmi place să fiu în centrul atenţiei. Şi cred că am şi multe de spus. Majoritatea bărbaților celebri mi-au făcut avansuri, fără să țină cont că sunt măritată. Dar este o chestie firească pentru că sunt o femeie frumoasă, sunt o femeie cu creier și sunt o femeie care în momentul în care deschide gura, atrage ca un magnet. N-am de ce să fiu modestă. Modestia este pentru oamenii mai puțin pregătiți. Nu am avut și nu o să am regrete niciodată. Nici neîmpliniri… Mi-am trăit viața perfect, nu mi-am refuzat nimic, niciodată, am învățat să mă bucur de fiecare secunda din viața mea și am trăit ca și cum secundele ar fi fost ultimele din viață. Am fost proiectată să fiu băiat și am fost fundaș central la Inter București.”


Anamaria Prodan s-a născut pe 17.12.1972 în București. Ea are Soarele în Săgetător și cu aspecte negative la Saturn și Pluton; Luna în Taur, în exaltare (deci ar fi puternică în zodie), dar slăbită de o opoziție cu Marte; Venus în Scorpion (în exil, deci slăbită), conjunctă cu Marte (dezavantajată este Venus) și conjunctă cu steaua fixă Bungula care aduce, printre altele, încăpățânare și cruzime; Martele tot în Scorpion este foarte puternic deoarece Scorpionul este zodia lui de domiciliu. Anamaria Prodan, pe fond, în interior, nu este o femeie rea, dar poate fi extrem de sufocantă pentru cei apropiați și mai ales pentru partenerul de viață: are Luna în Taur (posesivitate pentru bani și bărbați, dar o mamă bună și protectoare), iar Venus și Marte în Scorpion, ca și focul Săgetătorului (zodie prezentă la Soare și Mercur) o fac foarte inflamabilă, mai ales față de cei pe care-i iubește sau pe care îi ... gelozește. Taurul și Săgetătorul sunt zodii cu o mare toleranță și afectuoase. Venus în Scorpion este de principiu că trebuie să aibă totul în dragoste și gelozia și posesivitatea sunt o problemă în relațiile femeilor cu această poziție. Când apare și Marte în Scorpion, pasiunile sunt devoratoare și femeile pot fi foarte senzuale și/sau înclinate spre libertinaj și desfrâu.

Dacă ne uităm pe tranzitele planetare ale Aneimaria Prodan, poate vom fi surprinși că nu există tranzite dificile la planete personale care să reflecte un asemenea șoc în relația de căsătorie precum anunțul soțului ei (octombrie 2021) că a depus actele de divorț. Dar tranzitele nu arată mereu cu mare acuratețe evenimentele importante. Există însă un alt element previzional care o face în cazul ei și anume o schimbare de semn a lui Venus progresat, care s-a aflat în ultimele luni într-un grad karmic. Venus progresat al impresarei se pregătește să treacă de la zodia Capricorn, care înseamnă relații stabile, angajate, responsabilități și obligații, la zodia Vărsătorului, care semnifică libertate, lipsă de obligații și inhibiții. Trecerea de la un semn zodiacal la următorul implică zodii fundamental diferite și niciodată nu este ușoară și dacă veți verifica aceste mutații, pe parcursul vieții, veți putea identifica anii în care v-ați confruntat cu situații dificile într-un domeniu sau altul. Poate veți crede că îi va prinde bine acest divorț și că nu va suferi prea mult Anamaria Prodan. Indiferent ce va spune, cu planetele care implică iubirea afectivă și erotică (Venus și Marte) în semnul Scorpionului, pierderea partenerului se resimte ca o amputare, fiind extrem de dureroasă și generatoare de frustrări și dorință de răzbunare.


Cuplul perfect

De la declarațiile pasionale pline de iubire și adorație, ținute de gală la biserică și petrecere cu tort cu 7 etaje și până la aruncare de cuvinte grele și amenințări prin avocați, nu au trecut decât câteva luni de zile. Pe 1 iunie 2021, încercând parcă să fenteze destinul printr-o celebrare în avans cu ... doi ani, Anamaria Prodan și antrenorul Laurențiu Reghecampf și-au sărbătorit nunta de cristal, ei având de fapt 13 ani de căsnicie și nu 15 ani cât ar fi fost necesari.  „15 ani de iubire fără margini, 15 ani de respect, 15 ani de fericire și împlinire mi-ai adus tu, soțul meu de vis! Te iubesc fără limită, cuvintele nu pot exprima iubirea ce ți-o port. Iubirea necondiționată pe care o port față de tine nu are limită. Nu exista ceva mai frumos decât tine, ești iubirea vieții mele. Nici viața nu este peste tine. Ești mai fumos și decât un răsărit de soare, ești mai frumos decât un vis frumos. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi te-a adus în viața mea!”, a scris atunci Anamaria Prodan, pe contul de Instagram. Dar 13 se pare că e număr cu ghinion, căci Laurențiu a divorțat de prima soție tot după 13 ani și tot în același stil: dispărut în ceață și trimis mesaje soției cum că o părăsește pentru că va avea copil cu altă femeie. De fapt, nunta cuplului ”perfect” a avut loc sub niște aspecte astrologice extrem de nefavorabile: Luna în Scorpion, Mercur retrograd, Junona(asteroidul căsătoriei) în aspect dificil la Soare și Venus, Marte conjunct cu Nodul Sud.

În ceea ce privește compatibilitatea lor, există aspecte nefavorabile și care încep să se manifeste mai târziu, în timpul unei căsnicii, odată ce atracția de la început începe să pălească. Personalitățile lor sunt foarte diferite, căci zodiile Soarelui sunt în aspect stresant: Fecioara din Laurențiu și Săgetătorul Aneimaria, deși la început aduc dinamism și stimulare, ulterior relația devine obositoare, căci apar conflicte între personalitățile lor atât de diferite. Faptul că ei nu au fost permanent împreună a ajutat la menținerea relației, căci altfel ei ar fi putut ajunge mult mai repede la divorț. Și pe plan sufletesc, al felului cum iubesc, ca și din punct de vedere energetic, ei sunt în situația de a oferi celuilalt ceea ce nu are nevoie. Venus al ei în Scorpion lucrează diferit de ceea ce așteaptă Venus al lui în Leu și aspectul fiind pe semne fixe, este greu de ocolit frustrarea care apare. Ea este plină de senzualitate și magnetism, ceea ce atrage bărbatul cu Venus în Leu, dar în timp pasiunea ei aproape obsesivă începe să-l facă pe un bărbat care are Martele în Gemeni (ca Laurențiu) să-și dorească să evadeze din când în când și ... din ce în ce mai des. Există însă și câteva aspecte care implică pe Saturn, Lordul Timpului și al Karmei, care explică durata relației lor și faptul că, mai ales Anamaria, nu va înceta să simtă ceva pentru Laurențiu, chiar dacă în cazul ei, dragostea și ura se vor întrepătrunde.

Totuși, la intensitatea sentimentelor ei și la cât suflet a pus ea în această relație (cu toate păcatele ei), cred că ar fi meritat ca Laurențiu să fi fost măcar ”bărbat”  și să-i fi spus totul în față. Martele în Gemeni al lui, combinat cu Soarele în Fecioară conferă puțin curaj și tactica eschivării de la confruntare este aproape o regulă. Sau ne-am putea gândi că este un fel de întoarcere a karmei, căci nimic nu rămâne neplătit pe lumea asta.


Capăt de drum

A venit și momentul 23 septembrie 2022, în plin proces de divorț, în care zicala ”de la bal, la spital” aproape s-a concretizat. Martele în Gemeni al lui Laurențiu Reghecampf a prins puteri să se manifeste cu violență, căci era activat de tranzitul lui Marte, în același semn și același grad. Același Marte în gradul 20 Gemeni a călcat peste Saturnul AneiMaria Prodan, Saturn care guvernează pe Jupiter în Capricorn, Jupiter domnind, la rândul lui, peste Soarele ei în Săgetător. Practic, scânteia care a pornit de la Anamaria a aprins agresivitatea care nu se manifestase până atunci, a lui Laurențiu. Și de aici, la palme, pumni, îmbrânceli și zgârâieturi nu a mai fost decât un singur pas. Există limite peste care orice persoană poate deveni o fiară dezlănțuită, incapabilă să-și controleze impulsurile și aceasta nu este o scuză pentru nimeni, dar este un fapt real, perfect uman. Mai sunt și oameni capabili să scoată ce este mai rău în noi și în conjuncturile ”favorabile” pentru asta să ne determine să facem lucruri pe care nu le-am făcut niciodată. Probabil că ar trebui să ne impunem singuri ordine de restricție atunci când simțim că ne aflăm în preajma unor asemenea oameni, în situații de acest fel.

 




Horoscop zilnic



Facebook