Parfum oriental: Suleyman Magnificul

Parfum oriental: Suleyman Magnificul

07.12.2012 - Astrologie Natală

Cu decoruri și personaje desprinse parcă din „O mie și una de nopți”(culegerea de povești persane, nu filmul serial turcesc care a rulat nu de mult), noua producție turcească „Suleyman Magnificul” readuce pe ecrane lumea fabuloasă a sultanilor și a haremurilor lor de poveste. Se spune că „în dragoste, la război și în politică, este permis orice” și filmul inspirat din viața sultanului Soliman I sau Suleyman Magnificul, cum a fost cunoscut în Orient, este o dovadă în acest sens. Pentru frumoasele lui soții și mai ales pentru atipica Hurrem, cadâna care a reușit să mențină vie flacăra iubirii unui sultan care avea la dispoziție cele mai frumoase femei, această zicală a fost un crez un viață și un test de supraviețuire, în același timp.


Dar ce spune astrograma acestui sultan despre felul lui de a fi, despre ce tip de femeie a fost atras și cât de viteaz și bun conducător a fost pentru poporul său? Din fericire, data și locul lui de naștere sunt cunoscute și astfel putem face o incursiune în astrograma sultanului Suleyman.


El a fost un Scorpion, o zodie puternică și recunoscută pentru oameni curajoși, dornici și capabili să conducă. Soarele era conjunct cu o Stea Fixă Bungula care dăruiește energie(sultanul a purtat campanii militare până la moarte, în ciuda sănătății sale precare din ultimii ani de viață), pasiuni puternice, onoruri, cruzime. Într-adevăr, Soliman a ordonat uciderea celui mai bun prieten al său, Ibrahim Pașa, și chiar a fiului său Mustafa, primul născut, fiul primei sultane. Mai mult, Soarele său era conjunct și cu Lilith, punctul care desemnează femeia cu cea mai mare influență asupra unui bărbat, cea care poate să-l subjuge. Lilith în Scorpion este foarte puternică și o conjuncție cu Soarele unui bărbat arată că el este atras de femei puternice și frumoase și care îl pot domina printr-o sexualitate puternică. Informații din documentele vremii sugerează că astfel a reușit Hurrem să păstreze dragostea lui Suleyman, dincolo de frumusețea ei exotică, într-un harem cu sute de frumuseți din diferite colțuri ale Imperiului Otoman. Într-o lume în care femeile, cadânele sultanului, se supuneau poftelor acestuia, jucând un rol pasiv, Hurrem a făcut dragoste cu pasiune reușind să-l câștige numai pentru ea pe cel care cucerise o mare parte din această zonă a lumii.


Lilith este văzută adesea, într-un mod patriarhal, ca femeia cea rea dintr-o temă masculină, dar trebuie știut însă că ea este femeia alfa pentru un bărbat care poate să dea tot ce e mai bun din el doar în prezența ei. Un prieten astrolog spune că Lilith este Pluton(planeta profundelor transformări, dar și a sexului) în variantă feminină, însă Lilith este o combinație complexă de Lună cu Pluton și Uranus, în egală măsură, căci ea vorbește despre inconștient, intuiție, nesupunere, revoltă, nonconformism. Lilith este forță feminină în stare pură, egala bărbatului, care refuză dominarea și controlul, ori Hurrem i-a dovedit forța și nesupunerea sa, în mai multe rânduri, lui Suleyman, abordând atitudini de neconceput pentru femeile din haremul sultanilor otomani. Mai nou, am citit că primul ministru turc i-a blestemat pe realizatorii serialului, ca și pe actori, considerând că a fost prezentată greșit viața lui Suleyman Magnificul, punctându-se prea puțin latura sa războinică și accentuându-se nejustificat viața sa amoroasă. Chiar și în secolul XXI, în cea mai modernă și democratică țară musulmană, vechi tipare comportamentale provenite dintr-o societate dominată de bărbați, mai ies la iveală. Åži ies pentru că mulți bărbați turci consideră că odată cu Hurrem s-a slăbit imperiul, prin urmașii ei, care s-au dovedit sultani nevrednici față de moștenirea lăsată de Suleyman.


imagine
Suleyman

Mercur în Scorpion și conjunct cu Pluton i-a oferit lui Suleyman o minte pătrunzătoare, intuitivă, capabilă să vadă dincolo de suprafața oamenilor și a problemelor. Este clar că asta l-a ajutat în capacitatea de a elabora strategii prin care a ieșit victorios în atâtea lupte, sprijinit și de  Martele în Fecioară, semn al multor generali și strategi pe câmpul de luptă. Dar tot Mercur în Scorpion l-a făcut vulnerabil, căci zodia Scorpionului se remarcă printr-un grad ridicat de suspiciune și dorință de răzbunare. Cineva care îi specula această slăbiciune, putea să-i alimenteze neîncrederea și capacitatea de a vedea comploturi chiar și unde nu erau și să-l facă să ia decizii crude și cu consecințe ireparabile. Venus în Balanță arată dragostea pentru frumos și talentul artistic al celui de-al zecelea sultan al Imperiului Otoman. El a fost un poet talentat și a scris poezii pline de sensibilitate, în limbile persană și turcă, sub un pseudonim. Unele din versurile sale au devenit proverbe. Este o contradicție între o latură dură și una sensibilă și trebuie să fi fost o personalitate fascinantă acest sultan.


O altă conjuncție puternică din astrograma lui Suleyman este aceea dintre Marte și Nodul Nord și care e situată în zodia Fecioarei. Această poziționare a planetei ce poartă numele și caracteristicile zeului războiului este întâlnită adesea la șefii militari, datorită calității de a face strategii, răbdării și atenției la detalii caracteristice zodiei și necesare pentru a face planuri de luptă laborioase. Bărbații cu Marte în Fecioară au și abilități în ceea ce privește lucrul cu mâinile, având abilități pentru meserii meșteșugărești și ați putut vedea că sultanul făcea, cu îndemânare și plăcere, minunate bijuterii pentru femeia iubită. Conjuncția cu Nodul Nord conferă curaj, încredere în forțele sale, inițiativă, forță fizică și chiar noroc de a ieși cu bine din accidente sau răniri.


imagine
poze-actori-sultan-suleyman-magnificul

 Din păcate, nu se cunoaște data de naștere a lui Hurrem, dar putem specula asupra zodiei sale, cunoscându-i caracterul. Se pare că era de origine nomadă, poate tătară. Îi plăcea mișcarea și avea un trup numai fibră și mușchi, spre deosebire de delicatele și molatecele turcoaice. Îi plăcea să râdă, o atitudine care nu era permisă în palatul sultanului și chiar numele ei, pus de însuși Suleyman, înseamnă „cea care râde”. Se spune că buna ei dispoziție a atras atenția sultanului care s-a interesat cine este ca să pună să fie biciuită. La întrebarea lui „cum de îndrăznești să râzi?”, ea a răspuns cu inteligență și curaj: „de bucurie că te văd”. Å¢inând cont de caracterul ei neîmblânzit, de faptul că râdea cu ușurință, de bogăția și culoarea părului ei, de pasiunea pe care o punea în tot ce făcea, pare foarte probabil ca să fi fost o zodie de Foc și anume Săgetător sau Berbec. O combinație Scorpion/Apă(Suleyman) cu Foc(Hurrem), în mod clar era una care să nască atracție, pasiune și dificultăți într-o relație, dar se pare că tocmai asta a ținut aprinsă flacăra între ei doi. Practic, pentru aproape 40 de ani, Suleyman a avut o singură soție, pe iubita lui Hurrem și după moartea ei a rămas neconsolat până a plecat să se odihnească, alături de ea, fiind înmormântați în două moschei alăturate.

 

P.S. Dupa ce am scris articolul, am fost curioasa sa aflu mai multe despre actrita principala Meryem Uzerli, vazand felul ei de a se comporta atat de asemanator cu cel al personajului pe care-l interpreteaza. Ea s-a nascut pe 12.08.1983, Kassel, Germania, ora necunoscuta inca. Surpriza, dar nu prea avand in vedere ce am scris in articol despre sultana Hurrem. Actrita este o Leoaică la exterior cu o Luna in semn de Aer, in Balanta, atat de explicabil pentru firea ei tumultoasa si rebela. Observand ca are si o Venus retrograda in Fecioara si cu aspect negativ la o planeta karmica, ceea ce inseamna o karma de iubire poate de-a lungul a mai multor vieti, incep sa ma intreb daca nu cumva a ajuns sa interpreteze un rol pe care l-a trait efectiv intr-o alta viata....


decembrie 2012

Astrologie relațională

Astrologie mundană

Astrologie criminalistică