4.03.2021
Descrierea cazului: Un bărbat, pe numele său Gheorghe Moroșan, a sechestrat în 1 martie 2021, doi muncitori într-un apartament din Onești, județul Bacău, iar apoi i-a înjunghiat. Ambele victime au murit, una în apartament, cealaltă la spital. Agresorul avea deja 4 condamnări la activ și amenința încă din 2018 că își va face "dreptate cu arma de foc", dar Poliția a susținut că "nu au existat indicii privind un comportament violent". Polițiștii au intervenit în forță și l-au împușcat pe agresor, acesta fiind rănit. Încă dinainte de a ajunge la apartament, el a cerut soției să ia legătura cu o televiziune locală - lucru pe care aceasta l-a și făcut – dar și să transmită live, pe Facebook, ceea ce s-a întâmplat după ce i-a luat ostatici pe cei doi muncitori. Pe parcursul celor cinci ore în care i-a ținut pe muncitori ostatici, înainte de a-i ucide, Gheorghe Moroșan a cerut insistent să discute cu ministrul Justiției și cu cel de Interne, dar a cerut și ca la fața locului să vină reprezentanți ai presei. În aprilie 2023, Curtea de Apel Bacău l-a condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare, iar pe soția acestuia la 12 ani de închisoare pentru complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal.
Cazul de la Onești are multe similitudini cu cel de la Caracal și nu mă refer la greșelile autorităților, ci la tipologia celor implicați. În ambele cazuri este vorba de un tandem, de familii de oameni care s-au susținut sau acoperit unul pe altul în agresivitate și devieri comportamentale. Soțiile celor doi, a lui Dincă și a lui Moroșan, sunt complet lipsite de compasiune și umanitate pentru victimele nevinovate ucise de soții lor. Amândouă au mințit, fapt dovedit de informațiile rezultate din mersul anchetelor. Ambele au tolerat și întreținut deviațiile soților lor. Există informații în mass-media și transpirate pe surse de la autorități că au făcut chiar mai mult : și-au acoperit și/sau sprijinit soții în lucrurile oribile pe care le-au făcut. Ambele se așteaptă la clemență din partea legii pentru problemele lor familale, dar pentru care cei uciși nu aveau absolut nicio vină. Și nu e vorba numai de soții. Uitați-vă cât de violenți sunt cu jurnaliștii care le pun întrebări – asta le este meseria – fiii sau fiicele, ginerii lor. Toți de-abia se abțin să nu lovească, să nu atace pe cei care, perfect îndreptățiți, le cer socoteală pentru ceea ce au făcut sau nu au făcut și care a dus la tragediile pe care cineva apropiat lor le-a determinat.
Dar să nu-i uităm pe vecini, acei vecini indulgenți care închideau ochii sau care, mai mult, s-au simțit datori să-i sprijine, să-i informeze, să-i avertizeze, știind prea bine că deznodământul nu putea fi ceva bun. Cât de normal era să informezi un om al cărui apartament a fost luat pe cale judecătorească acum 10(zece) ani, că niște muncitori au intrat să-și facă treaba pentru care erau plătiți? Ca să facă ce? Chiar și dacă ar fi fost vorba de un scandal, ce treabă ai tu ca om onest, cu bun simț, să faci asta?
Oricum, mai aștept o confirmare asupra datei de naștere a acestui monstru de la Onești – nu se prea potrivește cu vârsta vehiculată prin ziare - ca să vin să vă explic de unde îi vine agresivitatea și imobilismul lui într-o situație pe care orice om normal ar fi depășit-o și ar fi mers mai departe. E vorba de indicii astrologice, de care încă la noi nu se ține seama în analiza temperamentală a suspecților de fapte cu violență.
5.03.2021
Chiar înainte de a afla, cu mare greutate, datele de naștere ale lui Gheorghe Moroșan, cel care a ucis luni doi oameni nevinovați, eram aproape sigură că voi descoperi în ea un marcaj foarte puternic pe zodii fixe. Un singur lucru în comportamentul lui, dar suficient de convingător, m-a făcut să mă gândesc la asta: obsesia lui de a rămâne blocat într-o situație negativă și perseverența cu care și-a urmărit satisfacerea dorinței de răzbunare. Puțini sunt oamenii care nu au pierdut ceva important sau nu au fost nedreptățiți în viață, dar încercăm să mergem mai departe, să depășim momentul, mai ales când vedem că încercările de a repara ceva nu fac decât să ne consume inutil energia și resursele. Sechestrarea și uciderea celor doi oameni nevinovați este doar un act de răzbunare deviant, un fel de ”să moară cineva, chiar dacă nu este cine ar fi vrut el să fie” (iar el avea o listă neagră foarte lungă, de persoane pe care le considera răspunzătoare pentru ce i se întâmplase cu foarte mult timp în urmă). Se spune despre Scorpioni că nu uită și nu iartă și că vor purta tot restul vieții dorința de răzbunare. Nu este mereu adevărat, când alte elemente ale temei natale, atenuează această tendință specifică zodiei.
Gheorghe Moroșan este un Scorpion la puterea patru, având un stelium de 4 planete, din care 3 personale, în Scorpion. Mercur aici dă o minte suspicioasă, influențată în rău și de prezența soției (Luna), dar și o gândire dezorganizată, imprevizibilă, haotică (singurul aspect este cel negativ la Uranus). Marte în Balanță este într-o zodie nepotrivită cu natura lui și fiind neaspectat predispune spre acțiuni extreme, necontrolate. Mai există ceva deosebit în astrograma lui și anume gruparea planetelor într-un arc de cerc restrâns, de aproximativ 130 de grade, o configurație care poartă numele de ciorchine, fără nicio opoziție care ar fi echilibrat oarecum situația prin interacțiunea cu un anumit domeniu de viață. Planeta lider, prima din șirul de zece, este Uranus retrograd în Leu, care semnifică o viață tulburată, haotică, marcată de lupta pentru a-și arăta forța și independența.
Foarte interesante sunt tranzitele planetare actuale, Mercur, planeta gândirii și comunicării, fiind cea mai afectată: opoziție de la Uranus în Taur și careu de la Saturn din Vărsător. Ele aduc o mare tensiune nervoasă, decizii luate la repezeală, reacții rapide și agresive, blocaje mentale, judecată îngustată. Marte cel singuratic din tema natală primește și el un aspect dificil de la Pluton, tot în această perioadă, care este un aspect care dă foarte multă agresivitate. Cel mai interesant aspect în tranzit este însă inversarea Nodurilor, elemente ce țin de destin. Această inversare a Nodurilor Lunare de la naștere desemnează răscruci dificile în viață, când se pot produce evenimente nefericite, nenorociri, accidente. Practic, aceaste crime comise sunt apogeul unor acumulări negative, atât prin natura personalității sale, cât și prin alegerile greșite pe care le-a făcut în viață.
P.S. Criminalul Dincă de la Caracal are și el stelium de 4 planete, dar în Gemeni. Ion Rîmaru, celebru criminal în serie din anii 1970-1971, avea și el un stelium de 4 planete în Scorpion. Începe să devină interesant acest marcaj astral, dar evident sunt și multe alte aspecte asociate care creează o predispoziție spre criminalitate. Probabil că voi scrie un articol mai amplu, pe acest gen de subiecte, pe siteul meu. Pentru a găsi postări vechi pe pagina asta, dați click pe lupa de lângă butonul de sus, de lângă ”Mesaj” și introduceți cuvântul sau cuvintele care vi se par definitorii pentru subiectul respectiv.
NOTÄ‚! Ora este aleasă aleator la ora 12, căci e media. Așa se procedează când nu se cunoaște ora nașterii. Așa că nu avem de unde să știm în ce case sunt planetele sau care e Ascendentul. Eu nu am făcut niciun fel de comentariu pe case, ci doar pe zodii și aspecte. Acum am șters astrograma, pentru că tentația de a face comentarii în necunoștință de practică astrologică, este foarte mare și implicit de a spune lucruri care sunt greșite. Pe viitor, voi evita să mai postez astrogramele natale.
15.11.2022
Descriere caz: Două surori, în vârstă de 10, respective 12 ani, au fost luate de Constantin Zapan, de la domiciliul lor din Brașov, cu încuviințarea părinților. Individul se împrietenise de câteva săptămâni cu părinții fetelor, iar în ziua de 11 noiembrie 2022 a cerut acceptul mamei să le ducă pe fete la o plimbare cu mașina, cu promisiunea că le va aduce înapoi în câteva ore. Fără să aibă habar că-și lasă copiii pe mâna unui pedofil, mama a acceptat. A început să se îngrijoreze spre seară când a văzut că fetele nu s-au întors acasă, iar bărbatul cu care plecase nu mai dădea niciun semn de viață. Femeia a anunțat poliția care a și emis imediat o alertă de răpire copil. Bărbatul a fost prins întâmplător a doua zi, în Prahova, pe un drum județean din apropierea comunei Valea Călugărească. A fost mult prea târziu pentru cele două fetițe care o noapte întreagă au fost victimele pedofilului care le-a abuzat pe rând, în mod repetat, sub amenințarea cuțitului. El era deja trecut, din noiembrie 2020, în Registrul Agresorilor Sexuali și avea obligația să se prezinte „periodic, dar nu mai târziu de o dată la 3 luni”, la secția de poliție pe raza căreia domicilia și să le raporteze polițiștilor unde locuiește, din ce se întreține, unde lucrează și cu ce copii intră în contact. Totodată, polițiștii aveau obligația, cel puțin o dată la 3 luni, să-l verifice pe Constantin Zapan la „domiciliul, reședința sau imobilul unde acesta locuia efectiv”, pentru a obține informații despre comportamentul lui. În realitate însă, nimic din ceea ce era legal să se întâmple nu s-a întâmplat și pentru că legile nu au fost respectate mai întâi de statul care are ca primă datorie să o facă, două copile vor avea sufletul traumatizat pentru tot restul vieții.
Individul care a răpit și violat două fetițe de 10 și 12 ani, este un recidivist pentru același gen de faptă, căci a fost eliberat mai devreme, în noiembrie 2020, ispășind o condamnare de 10 ani pentru un viol comis asupra unei minore. Cu fiecare repetare a faptei, acest gen de criminali tind să devină din ce în ce mai sadici și mai lipsiți de milă pentru victimele lor. Acești psihopați nu se opresc niciodată din violat, maltratat sau ucis, până nu sunt prinși și încarcerați în închisoare pe viață. Nu există nici un tratament pentru a vindeca un psihopat sexual sadic care devine un criminal în serie și o mare parte din violatorii sexuali au șansa să se transforme în așa ceva, odată cu trecerea timpului. Am convingerea că Dincă a fost inițial un pedofil și un violator, cu mulți ani înainte de a deveni un ucigaș în serie.
Recent, am văzut pe Netflix filmul despre un celebru ucigaș în serie, e vorba despre Jeffrey Dahmer. Extraordinar de bun jocul actorului și foarte mare asemănarea fizică cu cea a criminalului. M-a uimit însă nu numai faptul că el a ajuns să mănânce bucăți din corpul victimelor sale, ci faptul că era cu adevărat interesat să afle ce era în neregulă cu el. Nu a negat nimic când a fost prins și a declarat că ”nu a intenționat să rămână liber” și că ”știa că este bolnav, malefic sau amândouă”. El părea să aibă conștiința faptului că e ceva malefic în ființa lui și că deși nu voia să facă acele atrocități, impulsul de a le comite a fost de nestăpânit. Atunci când unul din anchetatori a declarat că în ciuda experienței sale de 20 de ani cu criminalii, în fața lui Dahmer a simțit că a întâlnit ”răul absolut”, am devenit curioasă să verific ceva în astrograma lui.
Astfel am observat, pe lângă aspecte dificile ale Soarelui și a lui Marte, că asteroidul Lucifer este conjunct cu Soarele lui, amândoi fiind situați într-o casă numită a Morții. Mi-aduc aminte că atunci când am scris prima oară despre asteroidul acesta (în urmă cu 8 ani, am remarcat că este conjunct cu Soarele lui Putin) și despre ce implicații malefice ar putea avea el, unii astrologi mai tineri au luat în râs asta. Dar am mai observat că Lucifer a jucat un rol important în harta astrologică a organizației teroriste ISIS, vorbind despre plăcerea, de bucuria de a ucide. Când există atât de multe coincidențe de acest gen, trebuie să ai curajul să accepți ca astrolog, că ele nu sunt întâmplătoare și că au semnificații, chiar dacă nimeni nu a mai observat asta. A merge pe căi bătătorite este benefic până la un anume punct, iar practica astrologică poate aduce în față teorii noi și surprinzătoare. Ideea este că sunt oameni care au în ei înșiși ”răul absolut”, că încă nu s-a descoperit metoda, tratamentul pentru ca acea parte malefică să fie extirpată din ființa lor și că a-i izola de restul lumii înseamnă de fapt a-i opri să-și facă rău lor și altora.
Prelucrarea datelor cu caracter personal | Politica de cookie-uri
Copyright ©
2007-2024 AstroVesta® Toate drepturile rezervate.
Toate materialele conţinute în acest site aparţin astrologului Vesta. AstroVesta® este marcă înregistrată.
Este interzisă reproducerea integrală sau parţială a textelor conţinute în www.astrovesta.com fără acordul autorului.