De când mă știu, am iubit animalele și acum 4-5 decenii, această trăsătură de caracter părea să fie destul de rară în mediul în care trăiam. Ea a fost însă una din puținele asemănări cu mama mea, căci și ea, ca și mine, nu suportam să vedem animale chinuindu-se. Cu vreo săptămână înainte de moartea tragică a băiețelului de 4 ani omorât de câinii maidanezi, începusem deja să strâng date de naștere ale unor iubitori de animale. Acum vreo două luni, am eutanasiat cățeaua mea lup, care mă bucurase, vreme de 14 ani, cu loialitatea și iubirea ei necondiționate. Până la acel moment, eram înscrisă pe mai multe grupuri ale susținătorilor de animale, dar pentru că nu mai suportam să văd anunțuri sau poze cu câini bolnavi, accidentați de mașini sau maltrați de oameni, m-am retras rămânând fidelă doar grupului din orașul în care locuiesc.
Ca astrolog, am simțit că ar trebui să se vadă cumva, în astrograma natală, această atracție față de necuvântătoare, care poate îmbrăca forme destul de variate, de la empatie, sensibilitate și până la obsesie și fanatism. Am analizat astrogramele a 26 de persoane, respectiv 22 de femei și 4 bărbați care se declară iubitori de animale. Unii dintre ei sunt simpli posesori ai unor câini sau pisici de care sunt foarte atașați și militează pasiv, în anturaj sau pe diverse grupuri, dar alții sunt efectiv implicați, material și emoțional, în salvarea lor. Chiar și anterior analizei astrologice ample pe care am făcut-o, mi-a fost clar că Săgetătorul, ca semn dual, reprezentat de o ființă mitologică jumătate om și jumătate cal, poate fi un indiciu al acestei apopieri de animale. Eu am Luna în Săgetător, și ea arată așa cum mă manifest eu, în mod inconștient, impulsiv și în situații-limită. În același timp, în zodiac, casa sau locul care arată animalele mici, de casă, este guvernat de Fecioară, cea care simte ca menire primară să aibă grijă de cei neajutorați sau în suferință. Pe de altă parte, Fecioara are însă și un spirit practic, fiind perfect ancorată în realitate, căci este guvernată de Mercur, în contrast cu Săgetătorul, care este un idealist, un visător și adesea un adept al unor țeluri aproape imposibile.
Am studiat în cazurile prezentate, zodiile Soarelui, a Lunii, a Ascendentului și a planetei care îl guvernează, a casei care desemnează animalele și a planetei care o guvernează. La cele 22 de femei, semnele de Apă (Rac, Scorpion și Pești) sunt majoritare aproape la toți indicii astrologici de mai sus și anume: Soarele (10 cazuri); Luna (7 cazuri); Ascendentul (8 cazuri); guvernatorul Ascendentului (9 cazuri); casa a VI-a, a animalelor mici domestice (4 cazuri – aici este pe primul loc, ca zodie, Săgetătorul, cu 6 cazuri); guvernatorul casei a VI-a (4 cazuri, aici pe primul loc este tot Săgetătorul cu 5 cazuri). Locurile 2 și 3, în acest clasament, este disputat pe fiecare categorie, între Săgetător, Fecioară, Rac sau Pești. Prezența pe primul loc a zodiilor de Apă este de înțeles, căci ele sunt cele mai empatice, sensibile și emotive. Le putem regăsi printre marii vindecători, fie că e vorba de medici sau terapeuți de orice specialitate. Cu cât sunt mai multe semne de Apă prezente într-o astrogramă, cu atât mai mult simte persoana suferința celorlalți și va simți o nevoie aproape dureroasă de a ajuta. Când pe lângă aceste zodii, se mai află și vreo planetă personală în semne de Foc (Berbec, Leu sau Săgetător), persoana devine mai implicată, mai activă sau chiar agresivă în promovarea dorințelor și convingerilor ei. Dacă apar însă semne de Pământ (Taur, Fecioară sau Capricorn), simțul practic temperează persoana și o face să caute soluții practice, rezonabile și posibil de realizat. Semnele de Pământ sunt atașate de tot ce înseamnă natură și de aici vine toleranța lor față de necuvântătoare.
Un alt fapt interesant pe care l-am observat este acela că, din punct de vedere karmic, multe din iubitoarele de animale de astăzi au o „cruce de dus” și simt, în această viață, atât de tare suferința necuvântătoarelor, tocmai pentru că altădată le-au provocat-o voit sau nevoit. Aspecte dificile se formează între casa care reprezintă animalele, planete din ea sau planeta care o guvernează și Soare, Ascendent sau alte case karmice din horoscop. Nu există karmă rea sau bună, ci există karma pe care au câștigat-o sau pe care o merită, altfel spus. De aceea, se și simt rănite, în această viață, de alți oameni, uneori de cei dragi sau de cei de la care au așteptat iubire, compasiune și înțelegere. Aproape că nici nu era nevoie ca alți oameni să încerce să le rănească, căci ele simt atitudini perfect normale și de înțeles ale celorlalți, ca niște afronturi, ca niște acțiuni care le pun în pericol securitatea lor emoțională. Pentru cei 4 bărbați prezenți în grupul meu de studiu, situația este un pic diferită. Unul dintre ei corespunde într-adevăr tiparului de mai sus, căci are Soarele în Pești, Luna în Fecioară și casa care arată animalele în Săgetător. Ceilalți 3, au alte zodii și anume Balanță și Vărsător, semne de Aer, dar atenție! – mari iubitoare de oameni și de echilibru relațional. Au Luna și casa partenerelor puternic reprezentate, sugerând că mai degrabă vor să fie un sprijin pentru soțiile sau partenerele lor implicate în salvarea și protejarea animalelor sau poate că ei sunt un fel de interfață între oameni și animale, un fel de liant, pentru a face ca acțiunile să fie încununate de succes.
În grupul meu de 22 de femei, în care m-am inclus și pe mine și multe iubitoare de animale cărora le mulțumesc pentru disponibilitatea de a-mi oferi datele lor, face parte și o susținătoare foarte celebră în lume și la noi, și anume fosta actriță și sex-simbol, Brigitte Bardot. Născută pe 28 septembrie 1934, ora 1:15 după amiază, la Paris, astrograma natală dezvăluie lucruri interesante despre temperamentul și motivațiile ei. Brigitte Bardot are Soarele în Balanță, Luna în Gemeni și Ascendentul în Săgetător. Planeta care guvernează însă Ascendentul, care este fața pe care o arată lumii, imaginea pe care dorește să și-o creeze, este Jupiter și el se află chiar în casa poziției sociale, a reputației și faimei ei. În plus, casa animalelor este în Taur, al cărei guvernator este Venus care guvernează și casa copiilor, plasat în Fecioară și într-o casă care arată convingerile însușite pe parcursul vieții. În același timp, astrograma natală a fostei dive nu are nicio singură planetă sau axă în vreo zodie de Apă sau vreun aspect pozitiv la Neptun (iubirea spirituală, universală) care să arate compasiune reală, tandrețe, dăruire și spirit de sacrificiu.
Practic, Brigitte Bardot pare să fi substituit dragostea pe care trebuia s-o dăruiască copilului ei și cu care nu a avut aproape niciun contact de la vârsta lui de doi ani (de când s-a despărțit de cel de-al doilea soț și tatăl băiatului), cu devotamentul față de animale. Apoi, această convingere pe care ea a adoptat-o după ce a părăsit cinematografia la vârsta de 38 de ani, îi servește evident unei imagini publice pe care și-a construit-o într-un mod conștient și cerebral (conjuncția Jupiter-Mercur în semn de Aer, Balanța, în casa carierei și a reputației). În același timp, după ce a șocat generația ei cu stilul ei de viață libertin și chiar imoral (a avut o aventură cu un coleg de filmări, în timp ce atât ea, cât și el erau căsătoriți, a pozat în Playboy la 40 de ani), a constatat recent că „valorile intrinseci și fundamentale ale omenirii nu mai există”.
Ea se declara, în 2003, de pe domeniul și din vila ei luxoasă de la Saint Tropez unde trăiește cu al patrulea soț, împotriva imigranților de orice fel și mai ales a celor islamici (uitând că țara sa a avut colonii din acest spectru geografic), împotriva homosexualilor, a șomerilor și profesorilor și regreta că nu se mai folosește ghilotina pentru a „corecta” unele „derapaje” umane. De altfel, a fost și amendată de vreo 5 ori pentru instigare la ură rasială. În același timp, țara ei natală și de reședință, eutanasiază anual, conform statisticilor oficiale, între 50.000 și 500.000 de animale. Nu este singurul caz în care, lider și purtător de cuvânt, într-un domeniu sau altul, pare că ajung persoane care doresc să obțină avantaje de pe urma adevăraților militanți sau a victimelor vreunui abuz.
Prelucrarea datelor cu caracter personal | Politica de cookie-uri
Copyright ©
2007-2024 AstroVesta® Toate drepturile rezervate.
Toate materialele conţinute în acest site aparţin astrologului Vesta. AstroVesta® este marcă înregistrată.
Este interzisă reproducerea integrală sau parţială a textelor conţinute în www.astrovesta.com fără acordul autorului.