În ultimii ani, s-au făcut previziuni de către astrologi, dar nu numai de către ei, cu privire la iminența unor dezastre care ar putea să conducă la dispariția umanității sau măcar a unei bune părți din ea. Personal, nu am făcut nicio asemenea previziune prin care să indic o anumită configurație astrală sau o aliniere planetară ca fiind factor cauzator al unei apocalipse. Îmi este însă clar că orice din Univers trebuie să urmeze același ciclu al vieții și al morții, prin care ceva se naște, crește, se maturizează și apoi degenerează până la dispariția sa totală din forma în care s-a manifestat și transcede apoi într-o altă formă care urmează același ciclu imuabil.
M-am gândit mult la cum ar putea fi prevestită astrologic o apocalipsă și am studiat hărțile multor dezastre, fie că a fost vorba de războaie, cutremure distructive, inundații, explozii nucleare sau erupții vulcanice. Ele dezvăluie doar niște elemente disparate, punctuale și insuficiente pentru un eveniment care ar însemna distrugerea masivă, dacă nu totală, a unei întregi rase, a unei forme de viață atât de evoluate ca a noastră.
Deci, cum ar trebui să arate o hartă a cerului care să anunțe distrugerea speciei umane?
Prin apocalipsă se înțelege, în diferite culturi, sfârșitul lumii, după o serie de semne care îl anticipează. Etimologic, sensul cuvântului „apocalipsă” vine din limba greacă și înseamnă „revelație”, ceea ce nu ar sugera neapărat o distrugere totală, ci mai degrabă un sfârșit al lumii așa cum este cunoscută până la acel moment. Această transformare profundă și radicală a lumii va fi datorată unei subite înțelegeri, a unei revelații despre ceva: despre lumea respectivă, despre noi ca umanitate, etc. „Apocalipsa lui Ioan” este numită „Cartea Revelației” și este ultima carte a Noului Testament. Ea a fost elaborată la trecerea dintre primul secol și al doilea, după Hristos, dar legendele revelațiilor datează cu trei secole înainte de nașterea lui Iisus. Cei patru călăreți ai Apocalipsei sunt descrieri simbolice pentru evenimente care sunt prevăzute a avea loc înainte de Apocalipsă, fiind cei care vestesc și înfăptuiesc procesul de epurare, de purificare a omenirii.
Pentru că începusem deja să intuiesc care ar putea fi configurația astrologică care să indice cele mai dramatice evenimente din evoluția omenirii, mitul celor patru cavaleri a declanșat în mintea mea ceea ce s-ar putea numi „aprinderea beculețului” sau, de ce nu, o mică „revelație”. Astrologii cunosc că cea mai dificilă configurație planetară este o configurație rară, dar foarte puternică, care aduce în aspecte nefavorabile mai multe planete și care sunt dispuse în forma unei cruci. Marea Cruce sau Crucea cosmică se compune din patru sau mai multe planete desfășurate, răspândite la intervale de aproximativ 90 de grade. Astfel, se formează în hartă o cruce din două opoziții planetare încrucișate în unghi drept. Numărul 4 se referă la crucea materiei; este numărul formei, structurii și lumii fizice. Simbolul planetar pentru Pământ este o cruce cu brațe egale înconjurată de un cerc. Această configurație are potențialul energetic de a construi stres și încordare până ce acesta trebuie eliberat.
Oamenii care au în astrograma natală o asemenea configurație sunt supuși, la intervale diferite de timp, unor provocări și dificultăți teribile. Posesorii unei astfel de configurații pot alege să privească careurile și opozițiile ca fiind blocaje impenetrabile în ei înșiși, fie le pot considera ca posibilități de a învăța și de a-i determina să se concentreze pe echilibrarea tuturor celor patru direcții, în care toate direcțiile devin una singură în interiorul crucii. Punctul din mijlocul crucii, cel echidistant, este cel care înseamnă un mare salt de evoluție și oferă o abordare armonioasă ale tuturor planurilor semnificate de cele patru elemente primordiale. Acela este un loc divin, este centrul Roții Destinului (arcană majoră din Tarot), este locul unde sunt integrate perfect Focul, Aerul, Pământul și Apa, căci cele patru planete aflate într-un asemnea aranjament trebuie să se afle fiecare în câte unul din cele patru elemente.
Pe plan mundan/terestru, o Mare Cruce Cosmică are efecte mai puternice și mai de durată decât o eclipsă totală de Soare, provocând reașezări fundamentale ale omenirii. Planetele care ar putea face parte dintr-o Cruce Cosmică cu impact deosebit asupra evoluției noastre ca specie le-am identificat atât prin simbolistica celor patru cavaleri ai Apocalipsei, cât și prin valențele lor astrologice verificate pe parcursul a sute de ani. Dar să trecem la identificarea acestor planete. Pe parcursul anilor 2012-2015, avem mai multe date în care pe cer se formează o Mare Cruce Cardinală, formată din planetele Marte, Jupiter, Uranus și Pluton situate în semne cardinale, respectiv Balanță, Rac, Berbec și Capricorn.
Primul cavaler menționat în Cartea Apocalipsei este descris călărind un cal alb și având un arc. El simbolizează pe cel care va apărea ca salvator al omenirii, Antihristul care va trece drept Iisus sau, mai bine zis, o reîncarnare a spiritului Lui: „Am văzut un cal alb, iar cel care-l călărea avea un arc. I-a fost dată o coroană și a venit ca un cuceritor, ca să fie victorios.” Deci va fi un om care va fi cunoscut pe întreg pământul. Planeta Uranus este cea care poate fi asociată spiritului uman (guvernează Vărsătorul, era astrologică în care tocmai am intrat și are ca simbol un bărbat care varsă apă dintr-un ulcior), dar și informației care circulă (de aceea este conectată și cu mijloacele moderne de comunicare și transport precum internetul, televiziunea, aviația).
Al doilea cavaler care apare este: „Åži s-a arătat un alt cal, un cal roșu. Cel ce stă pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se înjunghie unii pe alții, și i s-a dat o sabie mare.” „Cel care ia pacea” este cel care aduce războiul, iar acesta este simbolizat în astrologie de Marte (corespondentul lui Ares, din mitologia greacă, principiul forței, energiei masculine impulsive). Mai mult, culoarea planetei Marte este roșie datorită conținutului de fier, element din care se fac armele și care este modelat de foc (elementul căruia în aparține planeta).
Al treilea călăreț este descris în „Cartea Apocalipsei”: „Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând: „Vino și vezi!” M-am uitat și iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce sta pe el avea în mână o cumpănă. Åži în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un leu. Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul și vinul!” Al treilea călăreț al Apocalipsei se referă la o foamete mare care va avea loc, iar foametea este simbolizat de Saturn, care înseamnă uscăciune, lipsă, restricție, sărăcie. Deși planeta are culoarea gălbuie (culoare pe care anticii și cei din Evul Mediu nici nu aveau cum s-o perceapă cu ochiul liber, fără instrumente), noi trebuie să știm că mitologic, Saturn a fost asociat cu Satana (se crede chiar că numele ultimului derivă de la primul). În al doilea rând, Saturn e asociat cu culoarea neagră, la fel cum este și Satana. În al treilea rând, anticii considerau că Saturn este cea mai îndepărtată planetă de Soare, Soarele fiind asociat cu principiul binelui. El este corpul ceresc cel mai puțin expus razelor solare și este astfel asociat cu principiul răului. În ultimul rând, marele zeu Pan, zeitatea cu coarne, l-a reprezentat pe Saturn în păgânismul antic. Această creatură, pe jumătate om și pe jumătate țap, e considerat a fi strămoșul lui Satan, simbol creștin.
În fine, ultimul călăreț, vestitor al sfârșitului lumii existente: „M-am uitat și iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce sta pe el se numea Moartea și iadul se ținea după el. I s-a dat lui putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă și cu fiarele pământului.” Al patrulea călăreț al Apocalipsei pare cel mai înfricoșător prin faptul că el pare să aibă putere de distrugere cât a celorlalți trei la un loc” El este simbolul morții și al distrugerrii și poate fi asociat foarte bine cu Pluton, o planetă micuță, dar cu o forță teribilă de dezintegrare și reconstrucție. Pluton sau Hades în mitologia greacă, este considerat stăpânul lumii subterane sau nevăzute, guvernatorul Scorpionului, simbol al distrugerii naturii, dar și al renașterii.
După cum se observă, configurația planetară pe care am intuit-o eu ca fiind una care ar putea să anunțe o adevărată Apocalipsă nu este una și aceeași cu Marea Cruce Cardinală care s-a format în anii trecuți și în primăvara acestui an.
Nu știu cum ar trebui să arate harta cerului, dispoziția celorlalte planete, probabil că ar putea fi implicat și Neptun, într-un careu sau o conjuncție cu cele patru planete ale Crucii Cosmice. El simbolizează bolile infecțioase, virușii și bacteriile și evident că va avea „un cuvânt de spus” în declanșarea unei pandemii (molime) care ar putea contribui la o distrugere de proporții biblice. Două din cele mai mari pandemii de ciumă de pe continentul european – cea din anii 541-542 și 1855 – s-au produs pe perioada în care Neptun se afla în Pești și eu personal am avut o oarecare strângere de inimă când Neptun a intrat din nou în această zodie în 2012. Pe parcursul marii epidemii cunoscută ca „Moartea neagră” din 1347, când între o treime și jumătate din populația Europei a fost decimată, Neptun s-a aflat în Vărsător, dar și modul de transmitere al bolii a fost diferit de al celorlalte două. În acest caz, răspândirea bolii s-a făcut și prin aerosoli (Vărsătorul este semn de Aer), nu numai prin înțepăturile puricilor sau contactul direct cu produsele biologice contaminate și de aceea, mortalitatea a fost și mai mare.
Momentan, Ebola, o boală infecțioasă cu un indice de mortalitate foarte mare, amenință să se transforme în prima pandemie a secolului 21. Nu pot să nu mă întreb de ce personalul medical poartă măști pe figură și costume perfect etanșe, dacă modalitatea de transmitere este exclusiv prin contactul cu fluidele corporale ale celor bolnavi. La fel se transmite și SIDA și nu am văzut să se fi luat acest gen de măsuri în cazul ei. Chiar și în situația cea mai rea, specia umană nu poate fi eradicată de nicio boală și șansa stă în numărul nostru ca indivizi, dar ironic și datorită vechilor epidemii. S-a estimat de către cercetători că oricât de puternic ar fi agentul unei boli infecțioase, 10% din populația globului ar putea să învingă boala respectivă. Poate atunci oamenii ar înțelege ceva, ar avea o revelație care să-i ajute să renască fizic, mental și spiritual. Sau poate nu.
De văzut!
Vă invit să vedeți niște înregistrări ale unor posibile apapriții ale unor călăreți-fantomă în circumstanțe tulburătoare:
http://www.youtube.com/watch?v=gWQKOj9Sxkg (Euronews, min.1:20 - cavaler galben/verzui în timpul revoltelor din februarie 2011, din Egipt)
http://www.youtube.com/watch?v=R5c4rOE4sQw (explozie solară 2013 – cavaler roșu din plasmă solară
https://www.dailymotion.com/video/x2w196q (cutremurul din Japonia din martie 2011 – cavaler cenușiu ce pare să treacă pe deasupra centralei nucleare de la Fukushima)
Prelucrarea datelor cu caracter personal | Politica de cookie-uri
Copyright ©
2007-2025 AstroVesta® Toate drepturile rezervate.
Toate materialele conţinute în acest site aparţin astrologului Vesta. AstroVesta® este marcă înregistrată.
Este interzisă reproducerea integrală sau parţială a textelor conţinute în www.astrovesta.com fără acordul autorului.