Mărime font:  

Despre mine

De ce Vesta?

    • Cand am ales pseudonimul astrologic Vesta, recunosc cu sinceritate ca nu stiam despre el decat faptul ca este un asteroid care simbolizeaza "sora mai mare". A fost un impuls, unul din cele multe care mi-au marcat viata, si doar dupa ceva timp am avut surpriza sa constat ca acest asteroid - cel mai luminos si singurul observabil, din cand in cand, fara aparat optic - se afla, la nasterea mea, in zodia mea natala, Fecioara, si in casa Vietii si Personalitatii.
    • La romani, zeita focului era Vesta si ea ocrotea prin caldura sa, caminul si familia. Slujitoarele ei erau fecioare, deoarece focul era purificator, deci si pazitoarele lui trebuia sa fie neintinate. Zeitei i se aduceau zilnic ofrande din mancarea gatita, iar salasul ei era considerat a fi, pe langa templele inchinate ei, in focul din caminul fiecarei familii romane.
    • Vesta arata, intr-o astrograma, modul in care se daruieste persoana respectiva, angajamentul sau catre munca si relatii. In Fecioara(ca si cele care o slujeau) indica o atitudine perfectionista, dar orientata spre a-i servi pe ceilalti cat mai bine. In casa I, arata ca resursele mele, Sinele meu, se concentreaza, participa, la acest deziderat. In plus, Vesta din astrograma mea isi ia focul exact de la sursa, ea fiind in conjunctie cu tumultosul Marte.

Cine sunt eu?
Am avut, intr-o prima faza, intentia de a face o scurta biografie si am realizat ca tot ceea ce am facut in viata mea, pana la acest moment, nu ma reprezinta suficient. De asemenea, nici nu mi s-a parut corect sa va cer sa-mi dati cheia catre mintea si sufletul dvs. fara a fi dispusa sa v-o ofer eu mai intai.

De aceea, va invit sa studiati astrograma mea:



Soarele si Ascendentul in Fecioara aduna atat calitatile semnului respectiv (constiinciozitate, pasiune pentru detalii si curatenie, adaptabilitate, spirit de ordine) cu riscul de a le transforma in obsesii, cat si defectele(spiritul critic, melancolie, pesimism, timiditate, analizarea si despicarea firului in paispe). Din fericire, Luna in Sagetator imi ofera o cantitate suficienta de optimism, curiozitate, placere de a comunica, generozitate, bunavointa si o energie care ma face sa nu pot sta locului, sa merg ca si cum as alerga si sa fac toate treburile casnice in cea mai mare viteza. Tot ea imi aduce si o mare dragoste fata de animale, interes pentru psihic si ocultism, toleranta; uneori, sunt iute la manie(aici mai "ajuta" si Marte din casa I), dar imi trece repede.

Nu pot sa ma laud cu pretentia de a fi studiat astrologia de la varsta adolescentei sau copilariei. Ar fi ceva fals si nerusinat. Dar pot sa spun ca mi-am petrecut copilaria intr-o atmosfera de magie, dominata si incantata de povestile si puterile spirituale ale bunicii mele, evreica la origine. De fapt, exista un amalgam de etnii si religii in familia si in lumea copilariei mele(am Luna in Sagetator si in casa Comunicarii si Fratilor) care ma face sa ma adaptez, sa tolerez si sa admir fiecare rasa, etnie sau cultura deopotriva. Pe langa bunica evreica, bunicul era bulgar, colega si prietena mea cea mai buna era grecoaica, iar multe din cuvintele in rusa le-am invatat din certurile celor doua vecine basarabence, care locuiau de-o parte si de alta a casei parintesti. Si parca nu ar fi fost de-ajuns, doi dintre fratii mamei mele s-au casatorit, unul cu o unguroaica si altul cu o nemtoaica. Asta ma face, in ciuda faptului ca sunt singura la parinti, sa ma simt frate si sora cu orice persoana cu care pot sa simt la fel.

Cea mai importanta casa din astrograma este casa XII, care arata subconstientul, karma, datoriile si are 4 planete: Soare, Mercur, Pluton si Venus. Soarele arata solitudinea, nefericirea propriei mele copilarii, dar si faptul ca munca si viata mea se desfasoara departe de atentia publicului; el arata o viata interioara profunda si faptul ca rostul meu este sa ii ajut in primul rand pe altii, si dupa aceea, spre folosul meu spiritual sau material. Mercur arata capacitatea de a intelege ce simt si ce gandesc alti oameni si faptul ca subconstientul meu este puternic influentat de experiente din vieti trecute, de amintiri inconstiente. El este "de vina" pentru vizita la numai 26 de ani pe la psihiatru(unde era atunci, astrologia?) si pentru experienta transcendentala cu ocazia stopului cardiac suferit la nasterea fiului meu. Pluton joaca aici rolul si de mantuitor si de calau si arata atractia catre ocultism; trairi emotionale intense, la limita suportabilitatii; calitati psihice puternice, in bine sau in rau, dupa puterea de a le controla si dirija. In fine, Venus indica dragostea pentru spiritualitate, in sensul ce depaseste granitele unei religii anume, o mare dorinta de a-i servi pe ceilalti; legaturi artistice si puternice cu subconstientul.

Neptun din casa II arata ca resursele mele financiare vin folosindu-ma de intuitie si imaginatie si pentru ca este in Scorpion face trimitere si la magie, ocultism. Saturn in casa Parintilor subliniaza inca odata solitudinea din caminul natal, suferintele indurate acolo si care m-au marcat aproape toata viata. In fine, Uranus in casa Prieteniei si Idealurilor arata apartenenta la grupuri umanitare, astrologice, stiintifice sau mai bine zis, aspiratia mea de a fi alaturi de acestea. De asemenea, Uranus arata si faptul ca mi-am schimbat obiectivele de mai multe ori, pe neasteptate si total de neinteles pentru familie si anturaj, pana am reusit sa-mi descopar calea adevarata. Cele afirmate sunt intarite si de punctul cel mai inalt al astrogramei, Mijlocul Cerului in Gemeni, care indica peregrinarea mea printre atatea profesii si domenii de activitate: profesor, inginer proiectant, inspector si director in asigurari, inginer cu calitatea intr-o societate de confectii, sef agentie imobiliara, creator de moda si administrator la un atelier de confectii, etc.

Descriere activitate
- de profesie inginer; data nasterii: 9.09.1959, Braila
- am inceput sa studiez astrologia ca autodidact din anul 2001;
- din 2003 am renuntat la postul de manager dintr-o companie internationala pentru a ma ocupa numai de studiul astrologiei;
- in 2005 am facut toate cele 3 niveluri ale scolii de astrologie Fidelia;
- din martie 2007, activez ca astrolog profesionist;
- intre 2007-2008: am colaborat cu situl www.elady.ro;
- din 2007 si pana in prezent colaborez cu situl www.eva.ro, unde am acordat peste 3000 de consultatii astrologice;
- iunie 2007: am lansat prima versiune a sitului www.astrovesta.com
- am publicat articole in Revista Joy si in ziare locale din Buzau;
- am tinut emisiuni pe teme de astrologie in 2007-2008 la postul FocusTV;
- am sustinut emisiuni "In direct cu astrologul" la postul Antena 1 si Favorit(mai 2009)

click pe poze pt marire
astrolog vesta eso tv antena 1 astrolog vesta eso tv antena 1
astrolog vesta eso tv antena 1 astrolog vesta eso tv antena 1

- in perioada iulie 2009 – septembrie 2010, am colaborat cu situl www.zodii.ro, unde am publicat lunar articole de astrologie si tarot.
- noiembrie 2010: am creat a doua versiune a sitului www.astrovesta.com, am lansat situl www.scoaladetarot.ro si am finalizat inregistrarea marcii AstroVesta®



Horoscop zilnic




Facebook